Azi, o fracțiune de secundă  a fost pentru mine mai mult.

Azi am văzut-o pe mama, la mai bine de 21 de ani de când e într-o lume mai bună

Mama s-a născut în 1950.

M-a născut când  avea 30 de ani.

A fost răpusă de o boală care nu are milă nici de cei săraci și nici de cei bogați, în 2010, la o lună dupa ce abia împlinise 60 de ani.

În 2020 se năștea fiul meu, în anul când eu aveam să împlinesc 40 de ani.

Așa au fost să fie cifrele rotunde…

Am întârziat cu cel puțin 10 ani cu aducerea pe lume a unui copil.

Să se fi cunoscut….

Să o fi cunoscut el pe bunica lui, cea cu spirit liber, întreprinzător, care avea o vorbă bună pentru fiecare, care se bucura de ce avea și tot ce avea împărțea cu ceilalți.

Îmi aduc aminte cum se bucura de florile din curte, din tablouri, de florile sălbatice de pe câmp sau din pădure.

Îmi aduc aminte cum mergeam cu ea la cofetărie și eu comandam trei prăjituri și ea niciuna. Nu mai știu dacă rămânea ceva și pentru ea. Eu țin minte doar bucuria că ma lăsa să aleg ce vroiam.

Îmi aduc aminte că i-am dus odată o cămașă de noapte și a dăruit-o cu prima ocazie unei femei mai tinere. M-am gândit atunci că nu i-o fi plăcut…

Îmi aduc aminte cum făcea tablouri din foi de paie pe fundal negru.

Îmi aduc aminte cum împletea ciorapi din lână și totoși pentru toată lumea.

Îmi aduc aminte că spunea bancuri.

Îmi aduc aminte că m-a învățat să vorbesc cu fiecare pe limba lui, să fiu respectuoasa și amabilă cu femeia care face curat și să am curajul și coloana dreaptă când întâlnesc un președinte de bancă.

Îmi aduc aminte că avea modele de flori pe care le imprima folosind un  indigou pe perdele simple, fețe de pernă,  etc., le broda în culori vii și le făcea unice.

Îmi aduc aminte că mergeam cu ea la grădina de vară la mare și mă bucuram nespus de spectacolele care erau atunci în mare vogă.

Îmi aduc aminte că într-o vară am mers să vizităm o prietenă de-a ei la fabrica unde lucra doamna respectivă și am plecat de acolo cu o pungă de înghețată. Eu nu am avut răbdare așa că ne-am așezat pe o bancă în parc și am mâncat Împreună înghețată cu mâna direct din pungă.

Îmi aduc aminte că mergeam aproape în fiecare duminică la biserică. De la ea am învățat Tatăl nostru.

Îmi aduc aminte că în Ajun de Crăciun, când toată lumea postea și se făceau cozonacii aceia rotofei, parfumați și delicioși de care nu aveai voie să te atingi, ne dădea cozonacul acela de nu a ieșit  prea frumos să îl mâncăm.

Îmi aduc aminte că nu îmi aduc aminte să o aud vorbind pe cineva de rău.

Îmi aduc aminte că mă alinta și îmi spunea că pentru ea sunt prințesă.

Îmi aduc aminte că la înmormântarea ei a fost multă lume.

Îmi aduc aminte că punea masa la orice oră când aveam pe cineva în vizită.

Îmi aduc aminte că era cea mai frumoasă mamă în ochii mei.

Îmi aduc aminte că făcea orice muncă dupa ce amândoi, mama și tata,  au rămas șomeri la câțiva ani de la Revoluție.

Îmi aduc aminte că avea niște ochi albastru-gri expresivi. Niște sprâncene nu prea bine definite. Nu era nevoie de multe cuvinte ca să înțelegi vreun dezacord.

Fiul mei are ochi albaștri și niște sprâncene nu prea bine definite.

Azi am fost cu el la plimbare. Are 2 ani.

Mergea în spatele meu cu mâinile în buzunar după ce am vizitat șantierul cu excavatoare cu șenile și excavatoare cu roți de la cateva blocuri distanță de casă.

M-am întors să îl privesc, deși îl vedeam ca în oglindă în caroseria mașinii parcate pe lângă care treceam.

O rază de soare îi lumina fața. Și-a ridicat privirea către mine și atunci am văzut-o pe mama.

Pentru o fracțiune de secundă a fost ea  în acea privire, în acel moment…

O fracțiune de secundă care pentru mine a fost mai mult.

Doamne, îți mulțumesc!

Poate nu mai e necesar să imi pară rău că nu s-au cunoscut.

Poate se cunosc deja mai bine decât mi-aș fi imaginat vreodată!

Enjoy life!

Citește mai mult:

Lasă un comentariu