Povestea pomului de Crăciun a copilului sărac

De ce să ne bucurăm de ceea ce avem și să fim recunoscători pentru clipele în familie

Era acum mai mulți ani, când brazii de Crăciun nu se găseau pe toate drumurile, ba chiar se mai și aruncă la final în zilele noastre.

Imaginați-vă un copil de vreo opt ani, cu ochii mari și albaștri, cum de Ajunul Crăciunului, îi cere mamei lui un pom de Crăciun.

Puneți-vă în papucii mamei, care mai avea trei copii de crescut, cu un soț / tata care suferea de patima alcoolului și care când a venit pe tren de acolo de unde lucra luni întregi, a fost pradat și de micile cadouri pe care le primise de la angajator pentru cei patru copii, care în fiecare an erau așa: maieuri, câteva portocale, mere și niște bomboane fondante. Nu mai zic salariul; a venit evident și fără el.

In prag de sărbători, cu iarna geroasă bătând în geam; cu zăpada de jumătate de metru.

Cu crivățul care bare rău in Delta Dunării iarna; de la ruși.

Ce ai face tu?

Își pune mama pufoaica cea groasă, Își trage pe cap și pe urechi bine de tot caciula din piele de iepure, Își ia cizmele și iese afară.

Lipsește o perioadă; copilului i se pare că a făcut o greșeală; se gândește la mama lui care e afară în frig și nu mai vine; ochii mari i se umezesc de lacrimi.

Se aud pași în fața casei; este ea; mama; vine; ce bucurie!

Întra în holul casei si trage dupa ea un copac; da, un copac; un pui de gutui care oricum trebuia tăiat în primăvara, căci stătea în umbra copacului viguros; dar pentru fata de 8 ani părea imens; un copac cu crengile goale; mirosea a rece; a frig.

Mama l-a pus într-o găleată cu nisip și a spus:

  • Iată bradul nostru de Crăciun! Hai să îl impodobim!

Aveau pom de Craciun!

O bucurie imensă a apărut pe chipul fetei; a dat fuga la dulap; a adus vata – sa puna fulgi de nea; câteva globuri și câteva mere care mai aveau codita, să aibă de ce le atârna. Cred că mai era și o bucată de beteala argintie, cu care se juca mai mereu punand-o pe cap imaginandu-se prințesă.

S-a lasat seară; s-au adunat cu toții în casă; patru copii, mama si tatăl.

In sobă ardea focul și emana o căldură așa de plăcută!

Mirosea a dovleac copt; era in cuptor.

Băiatul cel mare, Fanel, cânta la acordeon; fata cea mare și-a pus un sal de lipoveanca pe umeri și a început să cânte; cele doua fete mai mici și-au pus și ele fustele de lipovence și au început să danseze.

Eu nu m-am simtit saraca.

Fata cea mai mică eram eu; m-am simțit minunat atunci; îmi aduc aminte acele momente de cântec și veselie mai des decât doar de Crăciun cu bucurie și totodată cu inima strânsă cu gândul la cei care nu mai sunt.

Eram fericită; pentru ca aveam o mamă creativă și o familie.

Și îl așteptam pe Moș Crăciun, care mereu aducea nuci ( cred că avea un nuc în curte :)). Ce-i drept bunicul avea unul, dar și noi….

Ne bucurăm astăzi de brazi falnici naturali, artificiali sau din fetru, cu luminițe, bomboane si fripturi.

Să ne bucurăm în primul rând de ceea ce suntem și cu cine suntem; Să dăruim iubire celor din jur.

Educația Montessori pune mai mult accent pe a fi cu ceilalți de sărbători decât pe cadourile materiale.

Comunicarea Nonviolenta, dezvoltată de către Dr. Marshall Rosenberg ne învață cum să trăim fără să judecăm, cum să ne bucurăm, chiar și cu diferențele care există între noi, de lucrurile simple.

#enjoyinglife #craciun #familie #lipoveni #montessorideacasa #mykidvip #bucurie #montessori #gandirepozitiva

Enjoy life!

Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel. – Leo Tolstoi (Anna Karenina)

Citeste mai mult:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s