Află de ce educația montessori este potrivită pentru orice copil, doar că e greu de gestionat de cei care se ocupă de educația lor

Partea a doua – Ce înseamnă un adult pregătit și de ce nu e educația Montessori pentru toți părinții și persoanele care au în grijă copii.
Spuneam în partea întâi că este nevoie de trei elemente pentru a crește un copil în mod armonios în educația Montessori.
Dacă ai ratat articolul, îl poți citi acum:
Cele trei elemente de bază sunt:
- Adultul pregătit
- Mediul pregătit
- Materialele
La baza tuturor stă adultul pregătit.

Dacă există adultul pregătit, atunci mediul va fi cel aproape de ideal.
Dacă există adultul pregătit, atunci materialele vor fi și ele apropiate de cele ideale.
Chiar dacă materialele montessori sunt materiale destul de scumpe și nu toți copiii vor merge la grădinițe și școli montessori, există posibilitatea să antrenăm în viata noastră de zi cu zi principiile și le putem astfel oferi copiilor, dacă nu 100% măcar 50% sau 30% sau 10%, ceea ce este mai mult decat zero și care poate avea o influență importantă în dezvoltarea copiilor.
Daca nu dispunem de materiale montessori, măcar le putem elimina pe cele nefolositoare copilului și să organizăm mediul de acasă pentru a fi cât mai prietenos cu copilul, asta însemnând că ne organizăm cât mai multe în casă astfel încât copilul să își ia singur ce are nevoie și să limităm situațiile în care spunem nu.
Un adult pregătit își va pune mereu întrebarea: ce lucru nou și folositor învață copilul meu folosind această jucarie? atunci când vrea să îi cumpere ceva copilului. Ce abilități va dobândi folosind-o?
Un profesor montessori este pregătit pe trei niveluri:
- Tehnic– cunoaște să manevreze toate materialele montessori
- Științific – cunoaște pedagogia Montessori și curriculum-ul aferent grupei de vârstă
- Spiritual– partea „soft” pe care o vei afla detaliat mai jos.
Un părinte sau o altă persoană care are grija unui copil de până la 6 ani, fie aceasta bunic, bonă, educator, profesor, nu este necesar să urmeze un curs acreditat pentru a deveni profesor montessori.
Poate în schimb sa fie o persoana deschisă să învețe, să admită că se poate mai bine și anume să se pregătească spiritual, pentru că a educa un copil înseamnă, după cum mentionam mai devreme, mai mult decât un acoperiș deasupra capului, haine și mâncare.
Părinții și persoanele cu care un copil mic de pana la 6 ani își petrece majoritatea timpului, reprezintă reperele lui. Aceștia îl pot dezvolta înspre bine sau dimpotrivă, îi pot face mai mult rău decat bine, nu neapărat cu rea intenție.
Așadar atenție în grija cui vă lăsați copiii de până în 6 ani.
Iată câteva lucruri pe care le presupune un adult pregatit spiritual și interesat de educația și binele copilului său în general:
1.Adultul trebuie să lase copilul să fie stăpân pe procesul propriu de învățare
Am mai subliniat asta și în alte articole și voi continua să o fac; noi adulții este necesar să ne înfrângem pofta de a fi superiori, de a-l corecta pe copil legat de cum se face un lucru, de a fi neapărat părtași la succesele copilului. Să învățăm să ne dăm un pas în spate și să îl observăm pe copil, să intervenim doar dacă e necesar.
2. Adultul să își schimbe atitudinea față de copil
Și asta se face prin a cultiva:
- Încrederea în copil – copiii se nasc puri; daca se manifestă într-o zi printr-un comportament neadecvat, nu e vina lui; a fost într-un mediu care nu i-a permis să se dezvolte într-o anumită arie; comunicarea nonviolenta dezvoltată de dr. Marshall Rosenberg apreciază că orice spune cineva, mai ales un copil, e fie un mulțumesc, fie un strigăt de ajutor; dacă nu auzi mulțumesc-ul, atunci înseamnă că e strigătul de ajutor
- Răbdarea, prin a înțelege și respecta ritmul fiecărui copil în parte
- Perseverența, pentru a continua chiar și atunci când e greu
- Modestia, pentru a face loc învățării la orice vârstă.
3. Adultul este necesar să își recunoască si să își gestioneze propria furie, pentru a nu o revărsa asupra copilului.
Neuroștiința a validat ceea ce numim neuronii oglindă. Copiii învață prin imitație, iar comportamentul se învață deasemenea în acest mod.
Neuronii oglindă se află in lobul frontal al oamenilor și al altor specii, inclusiv primate și păsări, și se activează când un om realizează o acțiune sau când acel animal sau om observă alt animal din aceeași specie realizand aceeași acțiune.
Cristina Tebar, Metoda Montessori pentru părinți
4. Adultul este necesar să învețe să practice ascultarea activă și ceea ce înseamnă mindfulness în petrecerea timpului cu copilul.
Ce înseamnă asta?
Ascultarea activă presupune să înțelegi nu doar cuvintele, ci mai ales înțelesul cuvintelor și limbajul non-verbal, pentru a putea acorda suport adecvat. În cazul copiilor mici care nu pot vorbi înseamnă să fii atent la limbajul non verbal și să identifici prin intuiție și experiență nevoile acestuia.
Mindfullness înseamnă foarte pe scurt să fii prezent acolo lângă copil 100%. Să îi acorzi atenția ta totală, chiar dacă poți să faci asta doar 15 minute, fără telefon, fără doar să dai din cap da-da. Înseamnă să te implici cu toată ființa ta, fără să te gândești la altceva. Să te joci, să te prostești, să cânți sau să râzi cu adevărat.
De ce nu e educația Montessori pentru toți părinții și persoanele care au în grija copii?
Deși educația Montessori este potrivită pentru orice copil, bazându-se pe niște principii general valabile pentru specia umană, pentru ca acesta să aibă acces la ea este nevoie de un adult pregatit, iar de multe ori adultul este nepregătit.
De ce sunt adulții nepregătiți?
Pentru că mulți consideră că ceea ce știu deja e de ajuns.
Pentru că li se pare greu să facă cele de mai sus pentru a deveni adulți pregătiți.
Pentru că ei au crescut fără acest tip de educație și iată că o duc bine.
Pentru că ei le știu pe toate și nu mai au nimic de învățat.
Pentru că nu a ajuns la ei până acum această informație și nu știu de unde și cum să o apuce.
Pentru că ei consideră că această educație este doar pentru cei bogați.
Pentru că nu știu despre ce e vorba și nici nu îi interesează.
Pentru că…. au alte motive.
Este necesar mai întâi de toate să te informezi. Să cunoști principiile educației Montessori. Adică să fii deschis la a învăța, la orice vârstă. Aceasta peesupune un oarecare efort.
E adevărat că a ajunge un adult pregatit cere efort, concentrare și nu oricine e dispus să iasă din zona de confort.
Efortul acesta însă merită.
Investiția este una pe termen lung și benefică pentru copil, chiar dacă ești părinte, bunic, bunică, bonă, educator, profesor.
Enjoy life!
Citește mai mult:
- Lectiile pe care ni le da natura pentru copiii nostri
- Adriana Bogdan, psiholog, psihoterapeut si profesor Montessori ne spune despre Copilul de 6 ani – cum sa te înțelegi cu el, cum să-l înțelegi
- Sunt cea mai fericita mama! Fiul meu este in viata! Drama mamelor care isi lasa baietii la lupta in Ucraina.
- Vrei să ai copii ( intre 4 ani și adolescenti) mai flexibili, mai veseli, mai toleranți, mai creativi și mai puțin înclinați spre agresivitate sau alte comportamente neconstructive, dar mai asertivi și mai siguri pe ceea ce au de spus sau de făcut? Iată o invitație la dezvoltare personală prin joacă.
- Copilul de doi ani s-a aplecat și mi-a sărutat piciorul… Nimic nu m-a mai durut atunci.
- Un tomberon și o floare, cu care nu se face primăvară. Tu cum îi vezi pe acești oameni care mătură străzile? Cum influențezi tu modul în care copiii tăi se vor comporta cu ei în viitor?
- Articol interviu: De vorbă cu Adriana BOGDAN, psiholog, psihoterapeut și profesor Montessori de 8 ani pentru copii de 6 -12 ani, cu studii efectuate în domeniu în SUA
- Azi, o fracțiune de secundă a fost pentru mine mai mult.
- Istoria mai puțin știută a îndrăgitului joc de puzzle
- 5 avantaje de a fi mamă pentru prima dată la 40+
- Intoxicarea copiilor cu steluțe, diplome, trofee, bani de buzunar și alte asemenea și transformarea lor în „șoareci de laborator”
- 5 avantaje ale mamelor cu primul copil la 20+
- Experiență în Egipt. Ce poți primi în prima vacanță cu familia cu copil mic în țara minunilor lumii
- Partea a-II-a: Educația Montessori nu e pentru toți adulții care au grijă de copii, fie ei părinți, bunici, bone, educatori, profesori. Educația Montessori este în schimb pentru toți copiii.
- Partea I: Educația Montessori nu e pentru toți adulții care au grijă de copii, fie ei părinți, bunici, bone, educatori, profesori. Educația Montessori este în schimb pentru toți copiii.
- 5 reformulări care te ajută să păstrezi liniștea în casă, să eviți un conflict sau să îți faci singur rău
- Autoempatia – Cum să fii mai bun cu tine – 5 lucruri cu care poți începe chiar azi ca să fii mai împlinit
- 10 reformulări pentru „Bravo!” care te ajută să nu exagerezi cu lauda și să îl ajuți pe copilul tău să își crească motivația interioară și stima de sine
- Parentingul care aduce fericirea, parenting în stil nordic/danez
- „Eu te-am făcut eu te omor” – Parentingul autoritar în care frica de bătaie a copiilor era confundată cu respectul față de părinți
- Află cât de important e cititul pentru copii
- Montessorieni celebri în lume
- Parenting prin conectare
- Înjurăturile sunt de fapt un strigăt de ajutor
- Mama / Familia – Cel mai dorit cadou de Crăciun
- 10 idei de cadouri pe care o proaspătă mămică le apreciază
- Sacrificiul suprem al unui tată
- De ce lucrul manual este util pentru copii si adulți deopotrivă
- Comparațiile si durerea provocată de ele
- Multumesc bunicule, multumesc deda!
- Povestea pomului de Crăciun a copilului sărac