„Eu te-am făcut eu te omor” – Parentingul autoritar în care frica de bătaie a copiilor era confundată cu respectul față de părinți

Ce este parentingul autoritar, cum îl recunoaștem și ce efecte are asupra dezvoltării copilului

Parentingul autoritar, după cum îi spune și numele, are în centrul atenției autoritatea părintelui.

„Eu te-am făcut, eu te omor” este o expresie cunoscută în Romania.

Și din păcate acesta era cel mai adesea folosit tip de parenting după războaie și înainte de a avea acces marea masă de oameni din România la alte surse de informare.

Conform Raportului World Vision România: 1 din 2 părinți încă mai crede că lovirea este pentru binele copilului, iar 1 din 10 consideră cu convingere că lovirea apare din cauza copilului.

Pe de altă parte, în loc să fie cei mai protejați și să se simtă cel mai sigur în familie, 86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului.

Fiecare cifră oficială, însă, ascunde realitatea altor sute, poate chiar mii de cazuri neraportate. La toate acestea se adaugă și faptul că martorii violenţelor domestice nu se simt datori să intervină.

Frica de bătaie era confundată cu respectul pentru părinți.

Și nu doar la noi; alte țări se numește „My way, or the highway”; este o altă frică dezvoltată aici, frica de abandon, cea utilizată de părinții autoritari.

Parentingul autoritar este un stil de parenting extrem de strict, asemănat adeseori cu stilul de viață militar.

Părintele reprezintă autoritatea supremă care impune reguli și norme  clare, stricte, de la care nu se acceptă abateri.

Ca și comandantul în armată, părintele:

  • Se îngrijește ca lucrurile materiale necesare creșterii copilului să fie asigurate ( hrană, adăpost, mâncare, îmbrăcăminte)
  • Deasemenea are grijă de cele necesare dezvoltării fizice și eventual artistice pe care părintele crede că este necesar ca să le aibă în bagajul de cunoștințe copilul ( teren de sport sau acces la acesta, cursuri platite pentru karate, balet, pian, matematica,  etc.)
  • Are așteptări mari pentru performanțe notabile în orice domeniu în care el investește- in acest caz copilul
  • Comunicare într-un singur sens, de sus în jos, de la părinte la copil; părintele comandă, copilul execută.
  • In caz de greșeli comise de catre copil, feedbackul este de cele mai multe ori negativ, prin faptul ca i se reproșează copilului ce a facut sau i se induce sentimentul de rușine.
  • Țipatul la copii și pedepsele corporale, chiar daca doar stat la colț sau în izolare în camera lui, sunt des întâlnite
  • Îmbrățișările, pupatul copilului și alte gesturi de afecțiune sunt rare spre foarte rare
  • Părinții autoritari sunt critici, evidențiază în special erorile și mai puțin lucrurile bune le care le fac copiii lor.

Părinții care practică acest stil de parenting se așteaptă la obediență din partea copilului, disciplină, lipsa erorilor și control.

Ce se întâmplă în relațiile părinte copil în aceste cazuri:

  • Copilul ajunge să fie foarte bun in a executa ordinele date de părinți; Mai târziu însă copilul alege calea mai sigură de a face ce îi spun ceilalți, decât să își asume riscul de a decide singur
  • Făcându-l să se simtă rușinat, va evita în timp să petreacă timp cu părintele
  • Neprimind feedback pozitiv, copiii ajung fie să nu le mai pese de rezultat (pentru ca oricum nu iese perfect așa cum vor ai lui), fie va depune eforturi uriașe într-un domeniu pe care nu îl plac, doar pentru a nu-și dezamăgi părinții, sfârșind în cele din urmă a fi nefericit și epuizat
  • Neprimind Îmbrățișări, afecțiune suficientă de la părinți, copiii ajung fie să caute cu disperare mai tarziu un partener cu care pot lega o relație bolnăvicioasa, doar pentru ca le oferă  asta, fără a lua în calcul alte lucruri care armonizează o relație, fie ajung să fie lipsiți de empatie față de semenii lor (e bine stiut faptul că cei mai mari criminali în serie nu erau bolnavi psihic, ci doar lipsiți de empatie- aici sunt desigur cazurile rare, excepționale)
  • Părinții nu au încredere în deciziile pe care le iau copiii lor si îi urmăresc la fiecare pas ca să nu cumva sa greșească
  • Părinții autoritari văd lucrurile in alb și negru; nu există cale de mijloc; nu există loc de negociere cu copilul, care e atât de benefică acestuia din urmă.

Există efecte dovedite științific ale practicării parentingului autoritar:

Stimă de sine scăzută  _ în timp ce încurajarea unui comportament adecvat ajută la instalarea acelui comportament, o critică repetată face ca un copil să se îndoiască de capacitățile sale, ajungând să aiba în final o stimă de sine scăzută.

Dificultate în a socializa _ de cele mai multe ori copiii părinților autoritari sunt ocupați cu multe activități care nu le plac sau încearcă sa exceleze la școală și nu mai au timp pentru a socializa cu ceilalți copii; nedezvoltand relații sociale în copilărie, ajung adulți cărora le este greu să se integreze într-un grup de prieteni sau într-o echipă de lucru.

Copiii pot avea comportamente agresive în afara casei _ pedepsele corporale de acasă, unde copilul este mic și nu poate riposta, se pot revărsa în afara casei, prin violențe fizice si verbale, aplicate colegilor sau altor copii mai mici, unde el este de data aceasta cel puternic; de cele mai multe ori părinții sunt foarte surprinși că cel mic are un astfel de comportament când li se aduce la cunoștință, dat fiind că el este acasă „un copil tare cuminte și ascultător”

Există și lucruri bune pe care le dezvoltă un astfel de parenting în copii:

Copiii ajung sa fie orientați pe rezultat. Având în vedere că acești copii cresc respectând cu strictețe reguli, ajung să se focuseze mai mult pe ceea ce au de realizat și să depună mai mult efort în acea direcție.

Copiii cresc responsabili. Crescând într-o cultură a lipsei de eroare și de respectare a regulilor, adulții din viitor vor fi cei care respectă regulile cu strictețe la muncă, în trafic și orice altă împrejurare.

Copiii ajung să facă lucrurile în modul corect, cel așteptat. Dat fiind că li se repetă să nu greșească sau de frica pedepselor, copii cresc dorind să facă lucrurile așa cum spun instrucțiunile.

Cine practică un astfel de parenting?

Se pare că cei care au avut parte de o astfel de educație cad foarte repede in capcana acestui tip de parenting.

Părinții mai puțin empatici și agreabili, care au probleme cu relațiile lor, fiindu-le greu să creeze și să mențină relații de prietenie sau/și de muncă ajung să nu poată crea relații de atașament cu proprii copii și astfel ajung să practice parentingul autoritar.

Părinții cu un grad înalt de negativism, cei care văd partea goală a paharului în orice, de cele mai multe ori ajung să practice acest tip de parenting.

Și ce facem dacă observam că folosim acest tip de parenting?

Este astfel dovedit că parentingul autoritar are mai puține părți bune decât cele rele cu care vine.

Este foarte important ca mai întâi să le cunoaștem.

Dacă ne dăm seama că facem asta și practicăm acest stil de parenting și vrem să schimbăm ceva este un pas mare. Și felicit pe oricine are curajul de a recunoaște că face ceva greșit, pentru că doar astfel poate face de acum înainte lucrurile altfel, în beneficiul copiilor.

Este așadar indicat să ne apropiem mai mult de copii, să citim cât de mult se poate și să facem ce este mai bine pentru ei.

Câteva idei le puteți culege din articolul despre parenting prin conectare.

Parenting prin conectare

Daca simțim nevoia, putem urma un curs de parenting.

Orice mică schimbare în comportamentul nostru față de copiii noștri poate avea efecte benefice imediate și pe termen lung.

Să ne bucurăm de ce și pe cine avem!

Enjoy life!

Citește și alte articole legate de educație:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s