Sacrificiul suprem al unui tată

Cum un tată își sacrifică fiul fără să își dea seama și fără a avea alternative

Trăiau odată într-un sat din Delta Dunării doi tineri tare frumoși. Fata, Marusea, era cea mai frumoasă din jumătatea de est și băiatul, Cuzea, era cel mai frumos din jumătatea de vest.

S-au întâlnit într-o zi și s-au plăcut așa de mult că s-au căsătorit.

Erau săraci dar aveau ceva mult mai de preț, iubirea.

Tot satul a venit să îi ajute să ridice o casă frumoasă, unde au venit pe lume trei copii:

  • Un baiat, Fanel, care era tare talentat la muzică, la fotbal și la desen.
  • O fată, Liana, care era frumoasă foc și o atleta pe care nu o întrecea nimeni la alergat, nici la viteză, nici la maraton.
  • A doua fată, Vika, la fel de frumoasă era harnică și dansa cum nu o mai făcea niciuna din sat.

Într-o iarnă, când zăpada era de jumătate de metru și crivățul bătea năprasnic, de la ruși, când zăpada scârțâia sub picioare și mâna ți se lipea de clanța ușii, cand Dunărea era înghețată de o treceau pescarii cu săniile încărcate cu stuf și ca să prindă pește săpau copci cu târnăcopul, familia de lipoveni aștepta să vină pe lume încă un copil.

Când veni sorocul, Marusea îl anunță pe Cuzea că simte că nu mai poate, să se ducă după mama ei ca să îi spună chiar ea să aibă grija casei și a copiilor. Simțea că e pe cale să părăsească acest ținut pentru unul mai bun.

Lumea lui Cuzea se prăbușea, călca pe un pământ care se clătina, lacrimile îi curgeau șiroaie din ochii albaștri de azur, ținea strâns în mana lui pe cea a Mariusicai lui, iubirea vieții lui.

S-a ridicat totuși cu ultimele puteri și a pornit la drum ca să o aducă pe mama ei.

Infofolit cu suba groasă, cu căciula de piele de iepure pe cap, înfrunta viscolul și călca apăsat pe zăpada înghețată.

Doar Luna era pe stradă sa îi lumineze calea și să fie martor la ce avea să se întâmple.

Abia a făcut câțiva pași afară din curte, că vede o babă care vrea să intre pe poartă.

– Hei, babă, unde te duci? O întreabă el.

-Ma duc să le iau pe Marusea și pe Anna.

In vâltoarea evenimentelor, Cuzea credea că baba este o vecină, baba Marfa.

– Lasă-le pe ele, Marusea nu poate să vină, iar Anna nici nu s-a născut! Du-te tu acasă la tine. O să vii altă dată!

– Eu am nevoie de ele acum!

– Nu acum…. hai du-te!

– Atunci îl iau pe Fanel.

-Bine, te ajuta Fanel, dar nu acum! Hai, du-te, nu acum! Altădată! Cuzea s-a pus în mijlocul porții și stătea stavilar.

– Bine, plec acum, vin când Fanel va avea vârsta ta și il iau. Luna stă martor. Și dacă vrei și dacă nu vrei. Și a plecat.

Cuzea a adus-o pe mama Marusei la patul ei.

Peste câteva ore se năștea Anna, fata cea mai mică. O frumusețe de fată, care avea să fie o mare bucurie pentru ei toți, plină de viață și voioasă.

Anii au trecut. Copiii au crescut. Mari, frumoși si s-au așezat si ei la casele lor.

Într-o dimineață de toamnă devreme, când Soarele abia răsărea, Marusea a plecat peste Dunăre sa adune dovleci.

Nu s-a mai întors. Nu a mai vazut-o nimeni de atunci.

Doi ani a căutat-o Cuzea pe Mariusica lui. Nu își găsea liniștea. Viața nu mai era la fel fără ea.

Într-o zi l-au văzut niște pescari cum a trecut Dunărea și de atunci nu l-a mai văzut nimeni.

Abia ajunsese Fanel la vârsta tatălui său când niște oameni l-au văzut cum a trecut și el Dunărea.

Nimeni nu l-a mai văzut nici pe el de atunci.

Sper că s-au regăsit cu toții acolo, peste Dunăre.

Ce norocos sunt că am pe cineva de la care să imi iau la revedere atât de greu. – Winnie The Pooh

Aboneaza-te la acest blog!

Citeste mai mult:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s