Intoxicarea copiilor cu steluțe, diplome, trofee, bani de buzunar și alte asemenea și transformarea lor în „șoareci de laborator”

De ce nu e bine să folosești recompensele pentru aproape orice și ce efecte pe termen lung are acest comportament al adultului în relația cu copilul

Recompensa și pedeapsa domină orice în lume. Orice, cu excepția inimii.

Thomas Babington Macaulay, eseist, istoric și om de stat englez

Pavlov,Watson și Skinner au dezvoltat teoria behaviorismului, în care explică de ce și cum acționează legătura cauză-efect în natură și în comportamentul uman, mai complex, legătura conditionare-comportament.

Chiar daca recunosc faptul ca există emoții și gânduri, acești cercetatori preferă să nu studieze aceste aspecte decât dacă generează comportamente observabile (în exterior, care pot fi masurate obiectiv în mod stiintific).

Așa că pun laolaltă comportamentele generate de stimuli atât la animale, cât și la oameni.

Un profesor în scoala are nevoie de talent, răbdare, abilități de comunicare ca să explice unui copil de 6 ani de ce să stea liniștit când se prezintă o lecție.

Și acasă e fix la fel. E mai usor să promiți unui copil că îi dai o înghețată, un desert, bani de buzunar să își facă patul decât să-i explici de ce să facă asta și ce implicatii are daca nu face. E nevoie în al doilea caz de muuuulta răbdare, abilități de comunicare și iar răbdare.

Aceasta se numește mita. Și se învață rapid de către copii. Aceștia o vor căuta, o vor cere și o vor folosi ca metodă de a obține ce vor de la semenii lor.

E mai ușor și nu e nevoie nici de talent, nici de rabdare, nici de abilități de comunicare să ii spui copilului: dacă stai liniștit primești x sau dacă nu stai liniștit te duci în camera ta.

Carrot and stick” , adică „recompensa și pedeapsa„, e foarte ușor de folosit.

În management e la fel. Dacă un manager bun are nevoie de răbdare, profesionalism, disponibilitate, găsire de soluții, suport pe care să îl acorde angajaților pentru  performa,  e mai ușor să spui dacă faci x primești bonusul y și dacă nu faci măcar x-1 pleci acasă- și restul e lăsat în grija angajatului. Acest tratament este util și face ca angajatul să găsească resurse suplimentare pe care nici nu de gândea că le are și funcționează pe termen scurt. Doar pe termen scurt.

Copiii învață dupa cum spuneam foarte repede.

La fel de repede se pierde la acestia și plăcerea de a face lucruri, de a munci, de a studia.

Ei vor ajunge să nu mai facă aproape nimic dacă nu primesc o recompensa.

Iar recompensa va fi necesar să fie din ce în   ce mai mare.

Este exact ca la pedeapsă, doar că pe aceeași axă în celălalt sens.

Dacă pedepsești un copil pentru un comportament pe care nu ți-l dorești de la el, va fi nevoie să crești pedeapsa odată cu timpul. Și dacă începi să aplici de la cele mai neînsemnate erori ale copilului pedeapsa corporală, în timp unde vrei să ajungi? Când va crește și va fi cu un cap mai mare decât tine angajezi un bătăuș să îi dea o corecție?

Atât recompensele, cât și pedepsele sunt la fel de nocive, chiar dacă primele vin ambalate mai frumos și nu dor.

Alfie Kohn,  în cartea sa ” Punished by Rewards” (Pedepsiți prin recompense) evidențiază 4 motive pentru care recompensele nu funcționează:

1. Recompensele de fapt pedepsesc: recompensele și pedepsele sunt fețele aceleiași monede, care nu valorează prea mult.

De exemplu amenintarea că nu primește o recompensă ajunge să fie o pedeapsă.

Recompensa este ceva care se primește dacă se indeplineste o condiție. Aceasta este promisă pentru un comportament viitor. Se subînțelege că dacă nu faci acel lucru, nu primești recompensa. Deci se întrevede și pedeapsa aferentă.

Conform studiilor, acolo unde se folosesc recompensele, se folosesc și pedepsele. Din acest considerent Alfie Kohn spune că recompensele pedepsesc.

2. Recompensele distrug relațiile.

Recompensele se folosesc prin putere. Asta înseamnă că   relația dintre copil și părinte se transformă din una orizontală, de egalitate, în una verticală, de putere; de la situația în care aceștia pot sta la aceeași masă, de la egal la egal, cu respect, la situația când părintele este cel care deține puterea și poate veni cu lucrurile materiale pe care copilul și le dorește și nu le are.

Copilul se transformă în persoana care vrea sa îi fie pe plac parintelui-zeu.  Nu mai e persoana care aduce siguranță, iubire, înțelegere, părintele devine Zeus, care ține în mana lui dreaptă fulgerul care descărcă pedepsele și în stânga borcanul cu miere, din care curg recompensele.

Se creează astfel o competiție între părinte și copil.

Competiția este în general o condiție pentru invidie, pentru distrugerea muncii în echipă, generarea de anxietate.

3. Recompensele ignoră cauzele unui comportament nedorit

Recompensele sunt modul prin care se reduce un comportament neadecvat, fără să fie analizată cauza pentru care se petrece acel comportament.

Recompensele nu sunt de fapt soluții, ci scurtături, fără să facă o analiză a situației.

Unii folosesc recompensele pentru că nu au răbdare să înțeleagă o situație și au nevoie rapidă de un alt rezultat.

4. Recompensele descurajează asumarea riscurilor

Recompensele fac persoanele care stau cu gândul la ele să gândească îngust.

Incidental learning este un experiment care a demonstrat că odată ce ai în gând o recompensă, se limitează capacitatea de a reține chiar și lucruri simple.

Recompensa devine astfel inamicul explorării atât de necesare în dezvoltarea unui copil.

De exemplu șoarecele care învață drumul din labirint către o anumită bucată de brânză pe un traseu, chiar dacă se adaugă o altă bucată de brânză, mai gustoasă și mai frumos mirositoare, în alt loc,  va merge pe drumul pe care l-a învățat, ca să puna mâna pe bucata cunoscută.

Copiii învață să repete ceea ce a funcționat ca să primească recompensa; astfel îi este limitată explorarea, creativitatea, analizarea și asumarea riscurilor.

Copiii vor evita mai mereu greutățile, vor alege calea cea mai scurtă și ușoară, iar dacă recompensa este retrasă, comportamentul este deasemenea oprit.

Un exemplu cu oameni de data asta 😀 : în SUA s-a făcut o campanie de colaborare între școli și o firmă de pizza. La fiecare carte citită, profesorul îi înmâna elevului un voucher, cu care acesta primea o pizza gratis la respectiva pizzerie.  Ce fel de cărți crezi că au ales acei copii? …

Din „fă asta și primești aia”, copiii se gândesc doar la aia, nu și la asta, care e de făcut.

Recompensele sunt motivatori externi. Ori știm că cel mai important motivator pentru a ajunge la succes și performanță este nevoie de motivația interioară.

Enjoy life! ❤️❤️❤️

Citește mai mult:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s